Studiu lingvistic-Șcheii Brașovului/Art. prof. Carmen Pănuță-Revista școlii Numărul 5

Studiu lingvistic-Șcheii Brașovului

Zona din Șcheii Brașovului este locuită din perioada dacilor, dovezile fiind rămășițele cetății de la Pietrele lui Solomon. Peste această populație de războinici deveniți păstori trec numeroase valuri de migratori sau stăpânitori care vor influența locuitorii zonei atât din punct de vedere social, cât și lingvistic- oferindu-ne un bogat material ce conține cuvinte foarte interesante și chiar uimitoare, unice în spațiul românesc.
Lingvistic, șcheienii sunt influențați de cumani, pecenegi, slavi, sași, maghiari, greci-datorită legăturilor comerciale.
Surdu consideră că întreaga regiune a Braşovului a fost populată de înaintaşii indo-europenilor. Odată cu apariţia acestor populaţii s-au dezvoltat şi viitoarele neamuri ale traco-geţilor. Se pare că aici a locuit o ramură a dacilor, „cauconii”, în unele înscrieri; se prezintă ca dovadă numele muntelui care străjuieşte Braşovul:
Tâmpa, care, la cauconi însemna „munte”, derivat din cuvântul tympha, care mai poate însemna şa sau oraş. Şi acum locuitorii Braşovului, scheienii în special, spun ”şaua Tâmpei” la locul dintre cele mai înalte creste ale muntelui.
Surdu oferă o serie de toponime ca dovadă a locuirii acestei zone de populaţii trace şi pregreceşti, ca de exemplu „Timiş”-Tibisis, care provine din rădăcina tracică tib=balta, mlaştină, sau, aproape de Schei, mal, cuvânt de origine dacică, folosit foarte des în toponime: malul Morii sau cătun-devenit în Șchei cotun sau cutun. Şi acum, partea din stânga străzii Curcanilor este în cutun, unde se află cea mai veche troiţă din Schei.
Slavii își vor lăsa urmele în toponime, astfel, conform lui Surdu, cuvinte ca :

Văgleniște (sl. „vaglen”-cărbune) – desemneaza o zonă din Schei, după dealul din Variște, unde se pare că se făceau cărbuni;
Variște (sl.”varu”-var) – zonă din Schei, după Prund, spre Pietrele lui Solomon;
Goriță (sl. „gora”„munte”) în actualul limbaj denumește o zonă de trecere pe deal în sus;
Crucur(sl.”krukur”-spinare) – Crucurul Mic si Crucurul Mare, denumiri de munți de după Pietrele lui Solomon.

Este foarte interesantă păstrarea acestor toponime”din bătrâni”- orice scheian, întrebat despre unul dintre aceste locuri, va folosi denumirea veche. Locaţia nefiind foarte întinsă, orice zonă ce poate fi delimitată, primește o denumire specifică, prin analogie în marea majoritate a cazurilor. Astfel, e normal ca un munte să primească denumirea de crucur-spinare. De regulă, aşa se întâmplă cu orice denumire de obiect, loc, relief etc. Însă toponimia este mult mai veche.
În Schei, atribuirea numelor diferitelor locuri se face cu date mai recente, a căror însemnătate însă locuitorii nu o mai cunosc. Același lucru se întâmplă şi în cazul poreclelor oamenilor-ponos
(sl. „ponosu”- discreditare, infamie, reputaţie proastă, preluat se pare din magh „panaszol”). Are sensul de poreclă, dar poreclă care de regulă arată un defect sau o caracteristică individuală neobişnuită. Deseori se aude „nu-i mai zi aşa, că-i rămâne de ponos”, păstrând se pare vechea însemnătate pe care însă au uitat-o.
În jurul anului 1000 i.e.n , îşi fac apariţia pe acest teritoriu, cumanii şi apoi pecenegii. De la ei avem influenţe lingvistice ca :

Buzdugan (tc.”bozdogon”)
Vataf (tc.”vătaf”-conducător)

Împotriva acestei populaţii sunt aduşi cavalerii teutoni şi apoi saxonii. Influenţa germană, alături de cea saxonă vor fi cele mai importante în această comunitate. Nu numai că influenţele sunt cele mai puternice dar acestea determină ștergerea altor influenţe care să fie păstrate timp de opt sute de ani.
S-au făcut multe ipoteze referitoare la populaţia din această zonă, avem foarte multe influenţe pe care le-am enumerat, ţara însă nu a fost niciodată pustie, ci locuită din cele mai vechi timpuri de români. Popoarele migratoare, cavalerii teutoni, saxonii au fost influenţe puternice în afirmarea şi dezoltarea acestor populaţii, deja existente, de origine dacică-ca dovadă avem toponimele identificate de Surdu:

Zernes-Zerne ; Tel-Thel ; Pinna-Zinne; Cidonia-Zeiden.

Aceste toponime, demonstrează ceea ce am afirmat anterior, teutonii, sașii și popoarele migratoarede dinaintea lor au găsit zona locuită, și au exercitat influența lingvistică asupra lor, transformând vechi denumiri conform limbii lor.

Copiii primeau educție acasă, vara hoinăreau, umblau vandra prin pădure şi grădini. Din vocabularul specific copiilor:

Zăbunel-it. Giubbon prin interm sb. zubun, bg.zobun- haină lungă;
Căiță-sb.,cr.”kaica”-scufie, prin extensie căciulă;
Ciocliță-sanie primitiva pentru cărat lemne inițial dar folosită în alunecarea pe gheață;
Glinci-gheață.

Pila- poate cel mai interesant cuvânt existent în Schei, Dicţionarul Etimologic pomeneşte doar sensul obiectului care pileşte şi ca variantă „joc de copii în Banat”. În Schei este mai mult decât un joc de copii, înseamnă minge şi, fascinant este faptul că s-a păstrat acest cuvânt exact ca în latină, unde pila-minge. Nu se poate zice că se referă tot la jocul de copii pentru că în această zonă se zice „copii bat pila”, joacă mingea. Cum s-a păstrat de-a lungul vremii nealterat, trecând peste câteva influenţe puternice este un mister.
(continuarea în numărul viitor)

Prof. Carmen Pănuță