Frumusețea sufletului răstignit/ Art. înv. Călușer Rodica-Revista școlii Numărul 5

FRUMUSEȚEA SUFLETULUI RĂSTIGNIT, văzut prin prisma CREATORULUI

E noapte, și totuși vreau să-mi notez ultimele trăiri, emoții, convingeri.
În suflet am o mare pace...pentru c-am simțit din nou, cum Duhul Domnului mă învăluie în întregime, cum mă-npresoară din cap până-n picioare și mă scufund în acea fericire totală, pe care, singurul capabil s-o ofere este Dumnezeu...Creatorul...Dragostea.
El este Dragostea, ne spune Evanghelia după Ioan. Și, dacă umblăm în lumină, ne va călăuzi, până când vom descoperi și persoana pământeană , care merită să fie îndrăgită...sau, pur și simplu, devine iubită tot din cauza intervenției Atotputernicului.
Dumnezeu e mare. El nu poate fi constrâns în vreun fel anume, cel mult, în mintea umană.
Și-atunci, în momentele de har maxim (tot de El permise) realizezi că, de fapt, limitându-te la propria-ți gândire, n-ai făcut altceva decât să oprești avalanșa de binecuvântări pregătite de El, pentru tine(mine), personal.
O...minte inamică și neștiutoare! Ce poți tu să planifici, de ce încerci să limitezi (chinuindu-te păgânește!) puterea creatoare a Celui care, prin măreția sa, întrece orice cunoștință?
E imposibil să vorbești despre Creație și creativitate (tema lucrării mele pentru grad), fără să prezinți (în scris, oral sau obiectiv) fărâme din imensitatea Creatorului...și cea mai frumoasă creație a sa: Omul. Mai exact, sufletul acestuia, ”obținut” prin contopirea trupului cu Duhul! Sufletul omului, este atât de misterios, încât...studiindu-l și afirmând naiv că-l cunoaștem..distrugem esențialul acestuia.
Singurul care-l știe ...pe de rost...este Dumnezeu..pentru că el este unicul, mărețul, autor. Ce poate omul să priceapă, în toate transpirațiile muncii sale, a studiului, care obosește timpul?
N-avem dreptul și nici capacitatea să-i distrugem Frumusețea, buchisind-o și reducând la definiții deșarte! Ceea ce rămâne, după toată această nedumerire, este să contemplăm, cu inimile exaltate, pe Cel care, simplu se autodefinește:” Sunt, cine sunt!”, adică Dragoste!
Oameni buni...nu căutați în altă parte această persoană! Și mai ales, nu confundați Dragostea!
Nu vom înțelege aici, pe Terra...dar pentru a accepta cu credință (fără nici o urmă de îndoială) că, dragostea există, nu se confundă, e omniprezentă și arhidovedită...pentru că, cea mai mare dragoste a fost deja oferită...și care este un fapt, de istorie adeverit, că Iisus Cristos a coborât din Veșnicie, în timp, amestecându-se printre propriile creații ale Tatălui Său...să trăiască și să moară pentru toți cei care au existat și vor exista, ca și oameni!
Cea mai puternică dragoste...este cea care merge până la sacrificiul suprem: moartea.
”Cu o moarte toți suntem datori”... spunea poetul, dar prin acest lucru, personal înțeleg, răstignirea sufletului, a poftelor trupești, pentru ca Duhul să trăiască veșnic.
Și iată că...o simplă paranteză, pune, de fapt punctul pe ”i”: deși sufletul e atât de complex, atât de misterios, ajunge să fie răstignit, aidoma Fiului care atârna pe cruce, puntea care unește din nou omul-muritor, cu Dumnezeul-veșnic, așa cum plănuise înainte de căderea lui Adam și a Evei.
Astfel, toate lucrurile create revin la starea lor inițială, într-o formă splendidă, în Veșnicie (în Cer).
Leitmotivul nostru este lauda, pentru tot ceea ce a putut plăsmui El, Elohim. Noi suntem făcuți pentru a-L iubi. Și acest lucru e posibil, dar prin intervenția Lui, care ne oferă în Duh, picături din El, pentru ca inima noastră să intre în contact cu El, permanent.
Astfel, trăiește în fiecare din noi. Și noi trăim prin El!
Pentru că, Hristos a-Înviat.
Adevărat a Înviat..și va reveni!

Înv. Călușer Rodica
Aprilie 2001(reactualizată în 2010)