”Cine suntem?”/”Ziua Unirii”
Proiectul de activitate integrată prezentat aici a fost aplicat cu succes la grădinița din Vâlcele în 22 ianuarie, mijlocul de realizare al acestuia fiind reprezentat de activitatea integrată (ADP,ADE, ALA); s-a lucrat frontal, pe grupuri și individual.
Proiectul are ca scopuri:
Valorificarea cunoștințelor despre activitatea domnitorului A.I.Cuza;
Exersarea deprinderilor tehnice de lucru necesare activităților practice.
Obiective operaționale:
Să cunoască semnificația zilei de 24 ianuarie;
Să coloreze o imagine dată, respectând indicațiile primite și utilizând tehnici și instrumente adecvate;
Să coopereze la realizarea sarcinii, lucrând individual sau în grup;
Să evalueze corect lucrarea pe baza criteriilor stabilite;
Să decupeze și să lipească diferite elemente, pe care să le îmbine armonios obținând lucrarea finală;
Să execute elemente simple ale dansului popular;
Să interacționeze cu partenerii de joc.
Metode și procedee : conversația, explicația și demonstrația, bulgărele de zăpadă (piramida), exercițiul.
Material didactic: foarfece, lipici, hârtie glasatâ, hârtie creponată, șablon harta României, foi de desen, creioane colorate, acuarele, pensule, plastilină, planșete.
SCENARIUL ZILEI
ADP (activități de dezvoltare personală):
Copiii se adună în sala de grupă. Activitatea debutează cu întâlnirea de grup între copii și educatoare prin intermediul salutului de dimineață:
“Dimineața a sosit,/ Toți copiii au venit.
În cerc să ne-adunăm,/ Pe covor să ne-așezăm,
Cu toții să ne salutăm:
-Bună dimineața, dragi pitici,/ Mă bucur că sunteți aici.
A-nceput o nouă zi,/ Buna dimineața, copii!”
Copiii răspund salutului și se salută reciproc.
Discuții în cerc referitoare la calendarul naturii și jurnalul grupei.
Apoi are loc o conversație despre anotimpul în care ne aflăm, despre tema săptămânii, despre ziua care se apropie, 24 ianuarie, ziua Unirii.
T(tranzitie): ‖Suntem veseli și cântăm/ Tra, la, la ,la, la,/ Nu e greu să învățăm/ Tra, la, la, la, la./ Dar noi vrem să ne jucăm/ Tra..../ Și în joacă să-nvățăm/ Tra.......”
În funcție de opțiuni, copiii se vor așeza în centrele de interes amenajate.
Centrul ARTA:
Desen - Harta țării
Modelaj, pictura – Drapelul țării
Centrul CONSTRUCȚII:
Steagul – mozaic
Cetatea
T: Momentul de tranziție se realizează prin cântecul: ―Drag mi-e jocul românesc‖.
ADE (activități pe domenii experiențiale). Activitate practică – Colaj
Se solicită copiilor așezarea la măsuțe în funcție de nivelul de vârstă.
Se anunță tema și obiectivele.
Se solicită copiilor să recunoască și să denumească materialul de pe mese, apoi să precizeze ce se poate face cu acestea.
Se explică copiilor că fiecare grup va folosi tehnici de lucru diferite:
primul grup – mototolirea hârtiei creponate roșii, galbene și albastre
al doilea grup – decuparea, din hârtie glasată, a siluetelor de copii pe care, în perechi, le vor asambla, obținând o horă.
Fiecare grup va veni și își va plasa lucrarea astfel încât să realizeze un tablou corect și estetic.
Se cere copiilor să priveasca tabloul obținut, apoi să-i găsească un titlu.
Aprecieri asupra modului de lucru, a comportamentului lor din timpul activității.
ALA (activități la liberă alegere):
―Hora Unirii‖ a adunat la un loc copii, educatoare, părinți.
Înv. Deszo Hajnal
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu