(Continuarea din numărul trecut)
Piesele de uz personal, vestimentaţie, podoabe sunt, în cele mai multe cazuri, producţii autohtone, imitaţii după cele greco-romane.Atelierele în care se executau puteau fi locale sau răspândite în diferite staţiuni dacice.
Ca pretutindeni în ţinutul dacic şi aici activităţiile curente au fost completate de cele de natură spirituală concretizate în complexe şi manifestări rituale şi magice. Credinţele religioase s-au manifestat şi în artă,cu deosebire în cea a argintului, reprezentările zoo- şi antropomorfe fiind aproape întotdeauna legate de acestea1.De altfel, chiar Strabon ne spune că la neamul geţilor "râvna pentru cele divine a fost un lucru de căpetenie". Acest fapt, conform aceluiaşi autor, se datora in general femeilor "căci ele împing pe bărbati la o prea mare slăvire a zeilor, la serbări în cinstea lor şi la acte de adoraţie"2. Marile ceremonii religioase se desfăşurau în preajma sanctuarelor dedicate divinităţilor. Probabil, pentru locuitorii obişnuiţi, practicile respective se ţineau în locuri sacre, fapt ce ar explica lipsa construcţiilor monumentale, a sanctuarelor, în ţinuturile prezentate.
Numărul de locuitori ai Daciei a ridicat de-a lungul timpului o serie de controverse. Izvoarele istorice care pot fi folosite pentru formarea unei imagini de ansamblu asupra numărului populaţiei din ţinuturile geto-dacice, sunt cele ce fac referire la armată şi expediţii militare. De la Strabon aflăm că, în timpul domniei lui Burebista „numărul dacilor crescuse neânchipuit de mult, întratât încât puteau să trimită în luptă până la 200.000 de oameni‖. După moartea lui Burebista „urmaşii .. la domnie s-au dezbinat fărâmiţând puterea în mai multe părţi,cu toate acestea ei sunt încă în stare şi azi să trimită în luptă 40.000 de oameni‖3. În secolul Id.Hr. aflăm că „Aelius Catus a strămutat din teritoriile de dincolo de Istru în Tracia 50.000 de oameni luaţi de la geţi, ‖neam vorbind aceaşi limbă cu tracii ‖4 iar guvernatorul provinciei Moesia, Plautius Silvanus Aelianus a stămutat de la nord de gurile Dunării „peste 100.000 transdanubieni,populaţie amestecată de geţi,bastarni şi sarmaţi‖5. Pe baza acestor izvoare, C.Daicoviciu estimeaza numărul locuitorilor din timpul lui Burebista undeva in jurul a 500.000, N.Iorga la 100.000 iar V.Pârvan la 1.000.0006. Având în vedere numărul aşezărilor descoperite în această zonă (estul Transilvaniei), a numărului de locuinţe descoperite, V.Crişan crede că între secolele Iî.Hr.-Id.Hr, aici locuiau in jur de 30.000 de oameni7. Civilizaţia dacică, ajunsă la apogeu în vremea lui Decebal, a fost brutal întreruptă prin cucerirea teritoriilor de către romani. După cum este cunoscut, estul şi sud-estul Transilvaniei au fost cucerite pe parcursul celui de-al doilea razboi (105-106 d.Hr.), moment în care este semnalată şi distrugerea fortificaţiilor. Victoria romană a însemnat aşadar sfârşitul istoriei unui popor, dar şi începutul altuia nou, practic începutul istoriei poporului care avea să se zămislească din amestecul învinşilor cu invingătorii.
Prof. Moldovan George
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu